În onoarea a cinci decenii de angajament și inovații pentru atelierele auto

13 / 09 / 2022

Marketing

Am împlinit 50 de ani și, deși nici n-am simțit când a trecut timpul, istoria noastră a fost marcată de o evoluție constantă. Niciodată nu ne-am relaxat, spunându-ne că am terminat ce-aveam de făcut – dimpotrivă, deși ne urăm un călduros „La mulți ani!”, avem și ocazia de a reflecta la realizările obținute, la schimbările parcurse și la modul în care putem modela viitorul.

Deși vehiculele și tehnologia sunt într-o continuă schimbare, misiunea noastră a rămas mereu aceeași: depunem zilnic eforturi de a oferi cele mai inovatoare, exacte și cuprinzătoare specificații tehnice pentru sectorul auto post-vânzare.

O incursiune în trecut

Timp de cincizeci de ani, soluțiile noastre au dominat avangarda tehnologică. Haideți să vedem cum au evoluat.

Autodata s-a înființat în 1972, la Maidenhead, Berkshire. Pe atunci, compania producea manuale auto tipărite pentru proprietari și pentru pasionații de mașini și reparații. Aceste publicații au căpătat o priză tot mai mare la public în anii ’70 și ’80, iar activitățile noastre s-au extins în întreaga lume.  Deși manualele de utilizare au fost tipărite până la începutul anilor ’90, Autodata începuse deja să se adreseze și reparatorilor profesioniști, producând numeroase publicații pentru ateliere și service-uri. Și manualele au evoluat: în loc să se axeze pe un singur vehicul de fiecare, ele erau organizate tematic, tratând un singur subiect pentru sute de vehicule, de exemplu, înlocuirea curelelor de distribuție.  Prin această schimbare, Autodata s-a dezvoltat internațional, iar datele și ghidurile noastre tehnice profesioniste au început să fie folosite în Europa, SUA, Australasia.

Pe valul revoluției electronice

Cărțile au devenit cam incomode, așa că se cerea o schimbare: în 1991, Autodata a venit cu primul său produs electronic, specificațiile tehnice pentru ateliere, înregistrate pe dischete (oare mai ține cineva minte dischetele?). Am trecut rapid la CD-uri, care au continuat să fie produse până în 2014.  Acest format a fost unul de tranziție, deoarece, în 2006, Autodata le-a completat cu primul său produs online. 

Internetul a schimbat total piața, iar tehnologia auto se schimba extrem de rapid și devenea tot mai complexă. Companiile care pierdeau pasul cu schimbările nu aveau cum să reziste.

În 2007, Autodata a început să se extindă energic în afara bazei sale de clienți din Regatul Unit, implementându-și noua abordare într-o serie de țări europene.

Anul 2015 a marcat un nou moment important din evoluția Autodata.  Într-o inițiativă de proporții, toți clienții care foloseau CD-uri și vechile produse online au fost transferați la noul software exclusiv online, o soluție robustă de cloud computing care se baza pe forța unei conexiuni la internet mai rapide și mai stabile. De atunci și până acum, am continuat să adăugăm noi mărci, modele, sfaturi și funcții în Autodata, asigurându-ne că informațiile pe care vi le oferim sunt ușor de găsit și utilizat, un aspect important când lucrați contra timp.

Ce urmează?

Este o schimbare fundamentală. Excepționalele materiale video de diagnoză și instruire sunt oferite ca funcție integrată în Autodata. Veți beneficia de consiliere video de la experții noștri pentru a putea diagnostica problemele, însă veți avea la dispoziție și 350 de clipuri la cerere, prin care atelierul va putea respecta noile criterii de instruire. 

La Autodata, ultimii 50 de ani au fost plini de evoluții, revoluții și inovații, însă nu ne mulțumim cu atât. Reparatorii auto se confruntă mereu cu noi provocări.  Un exemplu ar fi inițiativa emisiilor „Net Zero” și schimbările inevitabile pe care le comportă. 

Viitorul este un peisaj în continuă schimbare și nu știm exact cum va arăta. Însă Autodata va continua să vină cu inovații și schimbări. Ne-am fixat privirea spre orizont, dar suntem ferm ancorați în prezent, iar soluțiile noastre vor oferi mereu cele mai inovatoare, precise și cuprinzătoare specificații tehnice, iar compania se va adapta la provocările din piața auto post-vânzare odată cu clienții noștri. Sărbătorim 50 de ani de inovații și ne așteptăm la un viitor cât mai lung.