Evoluția pieței vehiculelor electrice-hibrid

07 / 03 / 2022

Marketing

Cererea de vehicule electrice și hibride continuă să fie influențată de schimbarea regimurilor de reglementare la nivel mondial. În acest articol, analiștii de date ai Autodata descriu tendințele legate de vânzările de vehicule noi și ateliere și modul în care acestea pot avea un impact asupra pieței post-vânzare în viitor.

În 2021, guvernul britanic a confirmat că vânzările de mașini noi pe benzină și diesel vor fi interzise în țară începând cu 2030; o accelerare față de angajamentul inițial care viza anul 2040. Norvegia a introdus un obiectiv și mai ambițios vizând anul 2025 pentru ultimul vehicul nou alimentat cu combustibili fosili care va fi vândut. Cum guvernele și marii producători de echipamente originale colaborează la scheme de electrificare pentru a face mai convenabil pentru navetiști să-și reîncarce vehiculele electrice pe șosea și la locul lor de muncă, atât piața de vehicule noi, cât și piața post-vânzare înregistrează efecte secundare.

Piața post-vânzare s-a confruntat și ea cu schimbări. Aplicația de atelier online a Autodata este utilizată de peste 85.000 de ateliere din întreaga lume, oferind o perspectivă importantă asupra tendințelor de service. Între 2019 și 2021, utilizarea modulului de scheme electrice a crescut cu 46%, în timp ce utilizarea căutării codurilor de eroare a crescut cu 33%.

Salim Arkadan, Manager de produs al Autodata, a declarat: „Trecerea către electrificare s-a intensificat cu siguranță, deoarece vedem o cerere mult mai mare de date pentru subiecte care în anii trecuți ar fi fost solicitate doar de atelierele de reparații specializate. Noile vehicule electrice și hibride înmatriculate astăzi vor necesita inspecții tehnice din 2026 – cu siguranță am încuraja atelierele să analizeze soluțiile și abilitățile interne pe care le au și ceea ce trebuie să facă pentru a se pregăti.”

Piața de mașini noi electrice și hibride

cap hpi, compania soră a Autodata din grupul Solera, a raportat că, în septembrie și octombrie 2021, vehiculele electrice le-au depășit pe cele diesel ca al doilea tip de combustibil, raportat la numărul de înmatriculări din Marea Britanie, reprezentând 15,4% din vehiculele înmatriculate în octombrie 2021. Deși nu a fost prima dată când alimentarea electrică a depășit segmentul diesel, înregistrându-se acest lucru și în aprilie 2020 și decembrie 2020, situațiile anterioare au reprezentat cazuri unice. În aprilie 2020 s-a înregistrat un număr neobișnuit de scăzut de înmatriculări de vehicule din cauza pandemiei – în timp ce în decembrie 2020 au fost introduse o serie de modele electrice, generând o creștere a interesului.

SMMT (Societatea Producătorilor și Comercianților de Vehicule cu Motor) a raportat că, în 2021, 27,5% din piața de autovehicule noi din Marea Britanie este acum electrificată într-o anumită formă, aceasta însemnând, defalcat, 191.000 de vehicule electrice noi cu baterie, 115.000 de hibride plug-in și 147.246 de vehicule electrice hibride. 

Piața de mașini electrice și hibride

În 2021, vehiculul electric cu cel mai mare număr de intrări în service din lume a fost Nissan Leaf (2010-2018), urmat de Renault ZOE, Tesla Model S și Tesla Model 3. Alte mărci reprezentate în top 10 includ BMW, Volkswagen și Kia. Raportul anual Autodata privind vehiculele cu cel mai mare număr de intrări în service include o defalcare pe țări a vehiculelor hibride și electrice cu cel mai mare număr de intrări în service și poate fi găsit aici.

Chris Wright, Vicepreședinte Vânzări Europa de Nord pentru Solera, a declarat: „Piața post-vânzare se confruntă cu o provocare venită din partea vehiculelor hibride și electrice mai complexe. În timp ce mulți producători de echipamente originale continuă să își poziționeze reprezentanții în așa fel încât să ofere service intern, există, de asemenea, mai mulți clienți care se așteaptă să își poată repara vehiculul hibrid sau electric în ateliere independente sau care fac parte dintr-un lanț. Pe măsură ce vehiculele electrice de prima și a doua generație continuă să se învechească și încep să necesite inspecții tehnice, vom vedea tehnicieni cărora li se cere din ce în ce mai mult să fie electricieni și chiar informaticieni, diagnosticând probleme cu sistemele digitale și firmware-ul vehiculelor, care presupun o tehnologie destul de diferită de cea a motoarelor cu ardere internă.

„Ne asigurăm că atelierele au instrumentele de care au nevoie și continuăm să adăugăm vehicule hibride, hibride plug-in și electrice în aplicația noastră de atelier online, pe care tehnicienii o pot folosi pentru a căuta scheme electrice, structura compartimentului motor și multe altele.”

În 2019, Autodata a achiziționat AutoMate Training – acum cunoscut sub numele de Autodata Training – care oferă pregătire tehnică online și dezvoltare profesională prin intermediul platformei sale web. Subiectele de instruire adăugate recent au inclus verificări legate de alimentarea modulului de control și circuitul de masă, diagnoza solenoidului, senzorii de detonație și sistemele de acces fără cheie, toate concepute pentru a oferi instruire actualizată cu privire la hibride și vehicule electrice, precum și pentru variantele pe benzină și diesel

Jonathan Sampson, director general și fondator al Autodata Training, a declarat: „Acesta este un moment esențial pentru ca atelierele să își îmbunătățească abilitățile tehnicienilor, asigurându-se că rămân competitive pe piața post-vânzare. În combinație cu datele de diagnoză și reparații ale Autodata, cursurile noastre de instruire online au scopul de a oferi atelierelor instrumentele de care au nevoie pentru a întreține și repara o gamă mai largă de vehicule și pentru a evita reparațiile costisitoare. Dacă atelierele nu reușesc să învețe cum să lucreze cu vehiculele hibride și electrice, vor rămâne în curând în urmă.”

Pentru mai multe informații despre aplicația de atelier a Autodata sau pentru a o testa, vizitați www.autodata-group.com. Pentru mai multe informații despre Autodata Training, vizitați www.autodata-training.com.